Motorola Mobility se retrage de pe piața telefoanelor din Coreea de Sud, țara de origine a Samsung, cel mai mare producător la nivel global, însă decizia nu ia prin surprindere, având în vedere vânzările din această țară ale celor două companii, informează Mediafax, citând Wall Street Journal.
Motorola, în prezent o divizie a Google, a avut în primele nouă luni ale anului o cotă de piață de 0,2% în Coreea de Sud, potivit firmei de cercetare Gartner. Compania a vândut în acest interval aproximativ 41.000 de telefoane din totalul pieței de 16 milioane.
Samsung Electronics, cel mai mare producător de telefoane din lume, atât ca volum cât și ca venituri, a livrat 10,2 milioane de telefoane pe piața internă, reprezentând 64% din totalul perioadei analizate.
Compania sud-coreean controlează, potrivit unor studii, circa un sfert din vânzările de telefoane mobile la nivel global.
Motorola a anunțat că a început să informeze încă de luni angajați privind închiderea operațiunilor din Coreea de Sud, între care cele de cercetare și vânzare de telefoane. Compania va continua să vândă echipamente telecom și să ofere servicii de suport pentru clienți.
Tot în acest an, producătorul taiwanez de telefoane mobile HTC s-a retras din Coreea de Sud. Piața s-a dovedit deosebit de dificilă pentru producătorii străini, întrucât sud-coreenii au o afinitate deosebită pentru a-și susține proprii producători, scrie Wall Street Journal. Guvernul „a ajutat”, de asemenea, prin introducerea de reguli și alte bariere pentru produsele din alte țări.
Samsung este urmat pe piața locală de ceilalți doi producători sud-coreeni, LG Electronics și Pantech.